Cum putem să facem în această perioadă alegeri înțelepte pentru viitor?

Photo by ThisIsEngineering from Pexels

Din punctul meu de vedere ca specialist în domeniul psihologiei recomand ca fiecare dintre noi în această perioadă să își facă timp să reflecte un pic la propria viață și la alegerile pe care le-a făcut până acum. Au fost benefice? Și dacă da, din ce punct de vedere – material, emoțional, spiritual?

Putem să notăm într-un jurnal aceste alegeri să le recitim astfel încât să ne dăm seama ce modificări putem adăuga ca în viitor să ajungem la alegeri mai înțelepte.

Aș puncta un aspect ,,pozitiv” al perioadei de izolare – mai mult timp petrecut alături de familie, calitatea momentelor, introspecție care duce la claritate în alegerile viitoare și, de ce nu, poate a sosit timpul să alegem terapia online ca să putem valorifica aceste stări și trăiri.

Dr. Demeter ne spune când este eficientă psihoterapia?

Fie ca vorbim de stres, depresie, anxietate, atacuri de panică, fobii, tulburare obsesiv-compulsivă, sindrom de stres posttraumatic sau tulburări de personalitate, eficiența psihoterapiei a fost demonstrată științific în ultimele decenii aducând dovezi incontestabile prin faptul că aceasta modifică structura cerebrală, având efecte complementare cu cele ale medicației, ducând la recuperarea pacientului.

Fiecare dintre noi a trecut sau va trece la un moment al vieții printr-o situație mai dificilă, mai greu de gestionat, nu te mai simți tu însăți, simți emoții incontrolabile – tristețe, furie, frică sau poate ai lângă tine un prieten, un membru al familiei care are comportamente auto-distructiv (consum de alcool, droguri, jocuri de noroc, mâncat excesiv) sau poate ai trecut printr-o experiență traumatică – vezi contextul de Coronavirus, sau chiar ai fost diagnosticat de curând cu acest virus, atunci cu siguranță poți să apelezi la un specialist în domeniu.

Nutritie si sport

apă

Te-ai gândit vreodată să renunți la apa îmbuteliată? Iată care ar fi argumentele, dar și alternativele

Apa este un element cheie pentru ca organismul uman să funcționeze corect. Funcționarea corectă a organismului depinde de apa pe [...]

Alimente

ciocolata

Alimente care te pot ajuta în lupta cu astenia de primăvară

Astenia de primăvară ne poate afecta pe toți, indiferent de vârstă sau de sex. Ai nevoie de multe minerale și [...]

Afectiuni

O femeie care e consultată de un medic

Ce este neurodermatita: cauze, simptome și tratament

Neurodermatita, cunoscută și sub denumirea de dermatită atopică sau eczema, este o afecțiune cronică a pielii care provoacă inflamații severe [...]