Deși poate pentru unii părinți poate părea ciudat faptul că un copil la o vârstă fragedă își stimulează organele genitale, acest lucru nu trebuie să te mire, ba din contră, este un lucru perfect normal, spun specialiștii.
Cum trebuie să reacționezi ca părinte când îți vezi copilul că face asta? În niciun caz să îl pedepsești sau să îi atragi atenția într-un mod urât pentru că nu vei face decât să îi scazi stima de sine și încrederea, iar aceste lucruri îl pot afecta în comportament și dezvoltare mai târziu.
Chiar dacă masturbarea copiilor este adesea considerat un subiect tabu pentru părinți, trebuie să înțeleagă toată lumea că atunci când o fac, micuții își explorează zonele genitale tot din joacă, la fel cum fac și cu alte părți ale corpului și repetă gestul pentru că sesizează că le produce plăcere. Masturbarea la copii are și o denumire medicală și anume „ipsatie„, un fenomen diferit de ceea ce cunoști tu că se întâmplă în adolescență sau în viața de adult pentru că în cazul unui copil cu siguranță lipsește motivația de natură sexuală. De cele mai multe ori în termeni de specialitate, ipsatia este considerată o autostimulare, nimic mai mult, la fel cum se consideră și în cazul suptului degetului, legănatul sau obiceiul de a avea suzeta în gură la somn.
La fel cum se întâmplă și cu alte părți ale corpului, mâinile, buricul, copilul descoperă din întâmplare că atingerea organelor genitale îi provoacă plăcere, iar acest lucru se poate întâmpla încă din perioada de bebelușie. Specialiștii spun că cel mai adesea copiii apelează la acest gest înainte de somn pentru că îi ajută să se liniștească mai repede, să adoarmă mai ușor.
Oricât de stânjenitor și de delicat ar putea să pară acest subiect, trebuie menționat că părinții trebuie să discute despre sexualitate cu copilul înainte ca acesta să ajungă la pubertate. În cazul în care nu știi cum să abordezi problema, poți apela la sfaturile unui psiholog sau te poți documenta din cărți.
Dacă nu îl lași să exploreze și părțile intime, atunci copilul nu va avea parte de o dezvoltare normală și sănătoasă în ceea ce privește latura sa sexuală. Copiii trebuie de asemenea învățați încă de mici că atingerea organelor genitale nu trebuie făcută de către adulți sau alți copii, trebuie să le explici că intimitatea este un element important în viața fiecărui om.
Părinții ar trebui să deturneze atenția copilului atunci când îl vede că apelează la acest comportament. Mai întâi trebuie analizat și văzut în ce circumstanțe face acest lucru și mai apoi trebuie încercată distragerea atenției tot cu ajutorul unui gest de natură senzorială. Dacă așa cum am spus mai sus, copilul se autostimulează înainte de culcare pentru a se liniști, atunci poți apela la mângâiere pe spate sau pe cap pentru a avea parte de o senzație plăcută, care să îi creeze aceeași senzație.
Niciodată copilul nu trebuie certat, nu trebuie să i se spună că este un gest rușinos că face acest lucru, în niciun caz nu trebuie abodată metoda pedepsei.
Academia Americană de Pediatrie spune că masturbarea excesivă în cazul copiilor poate să intervină atunci când există carențe pe zona de afectivitate.
Masturbarea poate fi manifestarea unei tulburări când este asociată cu anumite evenimente precum vizionarea unor imagini pornografice, asistarea la un contact sexual între adulţi şi implicarea în activităţi sexuale nepotrivite iniţiate de copiii mai mari. Părinţii trebuie să consulte un psiholog sau un sexolog când copilul practică masturbarea într-un mod compulsiv, pentru a-şi face rău sau a-şi irita părţile intime, când interferează cu activităţile normale ale micuţilor, când presupune şi penetrarea, când este o modalitate de răspuns la stres sau când copilul este foarte nefericit sau trist.