Deși cele mai puternice țări ale lumii dau bătălii dure pentru descoperirea unui vaccin împotriva SARS-CoV-2, se pare că mai este cale lungă până ca acesta să fie realizat și distribuit în masă. În acest moment, singura cale de a ține virusul sub control este prevenția, testarea populației și izolarea celor infectați.
Noile tehnologii vin în ajutorul medicilor și promit depistarea în timp util a celor infectați cu ajutorul inteligenței artificiale. Cum se poate acest lucru? După sunetul din tusea lor. Este vorba despre un proiect la care au lucrat cercetători din diferite state, iar rezultatele sunt cel puțin surprinzătoare.
O echipă de la Massachusetts Institute of Technology, a dezvoltat o bază de date cu mii de sunete de tuse de la persoane de toate vârstele, cu și fără Covid-19. Apoi, un algoritm cu AI (inteligență artificială) analizează aceste sunete și este capabil să distingă anumite sunete din tusea persoanelor infectate. Rezultatele au arătat diferențe semnificative între tusea persoanelor care aveau virusul față de cele care nu au fost infectate. Starea pacientului poate fi astfel identificată în 15 secunde. Sunt unde pe care urechea umană nu le-ar putea percepe și identifica la fel de ușor, dar Inteligența Artificială poate face acest lucru cu o precizie ridicată.
Detectorul de tuse va fi disponibil într-o aplicaţie chiar pe telefonul mobil, iar descărcarea va fi gratuită.
Studiul a început în urmă cu două luni în spitalele din Spania, Italia, Statele Unite și Mexic, țari în care cercetătorii consideră că este esențial să existe înregistrări solide ale tusei, din cauza numărului mare de infectări cu Covid-19.
Până în acest moment în România au fost confirmate 37.458 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și 2.026 de decese.