De ce scrâșnești din dinți: tot ce trebuie să știi despre bruxism

dinți
Imagine de Michal Jarmoluk via Pixabay

Scrâșnitul dinților sau încleștatul maxilarului sunt de obicei considerate gesturi pe care oamenii le fac numai în timpul nopții, dar adevărul este cu totul altul. De ce spunem acest lucru? Sunt persoane care pur și simplu nu își dau seama că au aceste obiceiuri.

Bruxism se numește în termeni medicali scrâșnitul dinților și a devenit o problemă din ce în ce mai discutată în ultimul timp. Sresul și anxietatea sunt două dintre cauzele principale pentru bruxism.

Mestecată timp de 15 minute, guma reduce stresul și anxietatea. S-au efectuat cercetări asupra studenților aflați în timpul examenelor: s-a constatat că studenții care mestecau gumă erau mai relaxați și mai concentrați decât ceilalți. Citește care mai sunt alte avantaje ale gumei de mestecat în articolul de mai jos:

Cauzele bruxismului

Stresul poate avea efecte negative nebănuite asupra organismului uman, la fel cum se întâmplă și cu rosul unghiilor, învârtirea părului pe degete sau bătutul din picioare. Când suntem stresați, organismele noastre eliberează un surplus de adrenalină și cortizol, două substanțe chimice care cresc ritmul cardiac, tensiunea arteriala și nivelul de energie.

Deși poate părea ciudat și medicamentele pot provoca bruxismul. Studiile spun că antidepresivele sau antihistaminicele influențează nivelul de dopamină din organism, care ajută la controlul activității musculare și motorii.

Alcoolul este și el inclus pe lista factorilor declanșatori ai bruxismului. Deși nu sunt studii care să ateste acest lucru, se consideră că totul este legat de faptul că alcoolul perturbă calitatea somnului.

Fumătorii au de asemenea mai multe șanse să manifeste forme de bruxism. Un studiu a descoperit că această afecțiune este de două ori mai răspândită la fumători în comparație cu nefumătorii. Se crede că nicotină perturbă somnul, la fel ca și alcoolul, dar și nivelul dopaminei din organism, care este strâns legat de mișcările musculare.

În plus, deoarece cofeina este un stimulent, la fel ca ciocolată, băuturile energizante și răcoritoarele, și ea poate declanșa activitatea musculară, deci poate provoca scrâșnirea dinților.

Bruxismul se poate moșteni sau poate avea legătura cu mușcătura anormală.

Ce e de făcut: soluții

Dacă te trezești cu dureri de maxilar sau cu dureri de cap, acestea sunt primele semne că te confrunți cu bruxismul în timpul somnului.

Dacă ești afectat, soluția constă în purtarea unei protecții bucale sau gutiere personalizate. Stomatologul o va măsura în funcție de nevoi, iar aceasta va ajuta la atenuarea afectării smalțului și la ameliorarea tensiunii musculare. De asemenea este recomandat să reduci nivelul de nicotină, alcool sau cofeină.

Afectiuni

inima

Ce semne pot indica riscul unei boli de inimă?

Bolile de inimă reprezintă un termen-umbrelă în care sunt incluse mai multe patologii. De aceea, și paleta de semne ce [...]

Sanatate

încheieturi

De ce nu e bine să-ți trosnești degetele? Adevărul te poate surprinde

Fie că îți trosnești încheietura mâinilor, fie că îți trosnești degetele, rezultatul este același: plăcut pe moment, dar în timp [...]

Noutati

RMN

Investiții de peste 7 mil. de euro în primului an al rețelei de clinici Medima Health

Rețeaua națională de clinici de excelență în imagistică medicală și radiologie Medima Health încheie primul an de activitate pe piața [...]