Medicul ortoped Vlad Predescu, chirurg de excelență, specializat în protezarea articulară, a reușit o nouă premieră medicală pentru țara noastră, după ce a realizat, alături de echipa sa, o intervenție chirurgicală de protezare a genunchiului folosind o proteză 3D realizată la comandă, după anatomia individuală a pacientului.
Această operație beneficiază de un avantaj cert față de intervențiile clasice, în sensul că noul model are capacitatea de a se adapta la toate variațiile anatomo-morfologice potențiale, fără a exista vreo diferență între forma inițială a osului și noua structură existentă după operație.
Intervențiile au fost realizate în urmă cu doar câteva zile și, între timp, pacienții, în vârstă de 53 și 71 de ani, au fost deja externați, cu o stare de sănătate excelentă după intervenție. Ambele persoane sufereau de gonartroză avansată, o boală degenerativă a articulațiilor, provocată de afectarea cartilajului până la distrugerea completă a acestuia, având ca rezultat deformarea articulației. Iar acest lucru se traduce prin dureri și redoarea articulației, ceea ce face ca activitățile zilnice ale unei persoane afectate, precum mersul sau urcatul scărilor, să devină extrem de greu de realizat.
„Spre deosebire de implantarea clasică a protezelor de serie, care vin cu multe dimensiuni și numeroase instrumente care să se potrivească pe genunchiul pacientului, noua procedură presupune o proteză personalizată, construită exact pe măsura pacientului și care poate fi implantată numai cu instrumente de unică folosință, care, la rândul lor, sunt realizate pe anatomia celui operat. În felul acesta, toate elementele sunt dedicate pacientului și anatomiei acestuia, astfel încât durata intervenției chirurgicale scade la jumătate, cu o sângerare intraoperatorie redusă. Totodată, pe termen mediu și lung, putem vorbi de o mișcare naturală a genunchiului reconstruit, cu scoruri funcționale foarte bune”, precizează doctorul Vlad Predescu, Chirurg de Excelență în chirurgia ortopedică.
În mod normal, după operație, pacienții rămân internați patru zile, iar primii pași sunt realizați din seara intervenției chirurgicale, în cârje, pe distanțe scurte. Marele avantaj al protezei personalizate rămâne faptul că aceasta se adaptează la toate variațiile morfologice potențiale, fără a exista diferențe între forma inițială a osului și cea a implantului, respectând, astfel, întocmai mecanica extrem de complexă a genunchiului. În felul acesta, recuperarea este mult mai rapidă, durerile postoperatorii mai scăzute și reîntoarcerea la activitățile fizice obișnuite se realizează într-un timp foarte scurt.
Noua procedură de protezare a genunchiului este proiectată și fabricată de Symbioss, o companie elvețiană, lider european în domeniu personalizărilor, cu peste 30 de ani de experiență în modelarea computerizată. Pacienții pot beneficia de protezele tridimensionale indiferent de vârstă sau sex, iar recomandarea soluției chirurgicale are loc în urma unor investigații amănunțite, efectuate preoperator. Scanerul computer tomograf oferă imagini ale genunchiului afectat, iar medicul chirurg colaborează permanent cu firma producătoare, care proiectează și produce proteza personalizată, în funcție de examenele imagistice, conform cu anatomia pacientului, termenul de producție fiind de aproximativ două luni.
De-a lungul ultimilor ani, doctorul Vlad Predescu a reușit mai multe premiere în domeniul ortopediei, printre care amintim: primul chirurg din Europa Centrală și de Est care a realizat intervenții chirurgicale cu ajutorul robotului Mako, cel mai avansat braț robotic din lume, specializat în protezarea șoldului și a genunchiului, primul medic ortoped din România care a efectuat osteotomii personalizate și, de asemenea, primul ortoped din țara noastră care a primit acreditarea de Chirurg de Excelență în chirurgie ortopedică.