26% dintre români spun că munca de acasă le-a înrăutățit starea emoțională

munca acasa
Photo by nappy from Pexels

Majoritatea companiilor au găsit soluții pentru a-și continua activitatea trimițându-i pe angajați acasă. În ultimul an, tot mai mulți români au simțit avantajele, dar și dezavantajele muncii de acasă. Într-un studiu realizat recent, un sfert dintre români au declarat că starea lor emoțională s-a înrăutățit de când muncesc de acasă.

Un studiu pe tema telemuncii realizat de Reveal Marketing Research a arătat care sunt provocările și avantajele percepute de românii care lucrează de acasă în contextul actual.

Suntem mai eficienți, dar petrecem mai mult timp la job

În ceea ce privește avantajele resimțite când vine vorba de work from home, 48% dintre angajați apreciază faptul că nu mai petrec timp în trafic, 45% dintre ei se bucură de programul de lucru mai flexibil, iar 42% indică drept avantaj major faptul că pot petrece mai mult timp cu familia. Cu toate acestea, un sfert dintre români simt că nu au intimitate atunci când lucrează, iar 26% dintre ei spun că starea lor emoțională s-a înrăutățit. 

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a atras atenția încă din prima jumătate a anului asupra faptului că îngrijirea sănătății fizice și psihice este esențială. Este important să te ridici și să te miști puțin la fiecare jumătate de oră sau oră, să faci gimnastică și să iei pauze scurte de la ecrane, pentru sănătatea vederii. Studiul arată că deși 79% dintre români consideră că sunt la fel de eficienți sau mai eficienți decât atunci când lucrau de la birou, 44% dintre respondenți au declarat că muncesc mai multe ore zilnic.

Aproape jumătate dintre români aleg să lucreze de pe canapea sau la masa din bucătărie

Cu toate că pentru aproape jumătate dintre respondenți telemunca oferă confort din anumite puncte de vedere, 56% dintre participanții la studiu au indicat faptul că nu lucrează într-un mediu potrivit, nu au un birou sau un scaun confortabil, iar 36% dintre ei consideră că un monitor mai mare le-ar oferi o experiență de muncă îmbunătățită.

Graphical user interface, text, application  Description automatically generated

Conform studiului Reveal Marketing Research, aproape jumătate dintre români aleg să lucreze de pe canapea sau la masa din bucătărie. O poziție incorectă în fața laptopului poate fi o povară mare pentru corpul nostru – deși cei mai mulți dintre noi sunt conștienți de acest lucru, tindem să uităm atunci când lucrăm din confortul casei noastre și cedăm tentației de a lucra de pe canapea. 

Locul unde alegi să lucrezi și postura corporală pe care o adopți sunt extrem de importante. Cea mai neinspirată soluție este să te așezi pe canapea cu laptopul în brațe. În schimb, folosește un scaun cu înălțimea, poziția cotierei și înclinarea spătarului pe cât posibil reglabile. Dacă vrei să îți creezi un birou pentru munca de acasă pe termen lung, merită să investești într-un scaun de calitate, dar dacă trebuie să folosești un scaun obișnuit, îți poți îmbunătăți confortul și postura cu o pernă poziționată pe șezutul scaunului.

Este corectă poziția monitorului tău?

În situația ideală, ar trebui să ai un monitor și o tastatură separate, iar pentru sănătatea coloanei vertebrale, ar fi bine să plasezi display-ul la nivelul ochilor. Dacă ești nevoit să te uiți prea sus sau prea jos atunci când lucrezi pe monitor, vei avea o poziție care poate pune tensiune pe gât și pe umeri.  

Gaming-ul, un mediu esențial pentru socializare în contextul actual

Faptul că petrecem considerabil mai mult timp decât înaintea pandemiei în casă poate avea o serie de efecte psihologice negative. Jocurile video pot oferi o experiență comună reală, iar experții spun că poate fi și un instrument bun pentru minimizarea stărilor emoționale negative cauzate de izolare, confirmarea venind din partea celor 86% dintre participanții la studiu, care au spus că gaming-ul îi ajută să se relaxeze în această perioadă.

A close up of a computer  Description automatically generated

Gaming-ul oferă o modalitate rapidă și ușor accesibilă de a te conecta cu o comunitate și de a ne exercita spiritul competitiv. Prin intermediul jocurilor online putem rămâne în legătură cu prietenii, persoanele dragi și chiar să ne facem cunoștințe noi – pe unu din patru respondenți gaming-ul l-a ajutat să mențină legătura cu prietenii în perioada pandemiei. 

Pentru început, nu trebuie să te gândești la o investiție mare în ceea ce privește echipamentul. Pentru a te bucura de lumea gaming-ului, nu ai nevoie decât de un calculator de nivel mediu, un mouse pad, o tastatură, o pereche de căști cu microfon și o conexiune stabilă la internet. Ca începător, merită să alegi un monitor cu o diagonala de minim 24 inch și rezolutie FullHD, de preferință un monitor IPS, pentru ca experiența de gaming să fie cu adevărat imersivă. 

Cu toate că aceste sfaturi generale te pot ajuta să ai o experiență de lucru mai plăcută și mai sănătoasă, nu uita că nu este obligatoriu ca ele să se potrivească tuturor celor care lucrează de acasă. Testează-le și ajustează-le în funcție de nevoile tale, dar indiferent de ce alegi să incluzi în rutina ta, nu uita să ții cont de sănătatea ta psihică și fizică. 

Studiul a fost realizat în octombrie 2020, pe un eșantion de 600 de persoane cu vârsta peste 18 ani,  din mediul urban mare, care lucrează parțial sau integral de acasă.

Citește și: Psihologului Andra Tănăsescu: Nerepetarea greșelilor din trecut, dovadă de maturizare

Sanatate

cupa menstruală

Tot ce trebuie să știi despre cupa menstruală

Deși sunt cunoscute încă de la începutul anilor 30′, cupele menstruale abia de curând au devenit cunoscute și la noi. [...]

Alimente

murele

Murele. Ce beneficii ascund aceste fructe de pădure?

Vara, printre fructele care fac furori se numără şi murele pe care, din fericire, la întâlnim în comerţ chiar şi [...]

Afectiuni

plajă

Hepatita A: cauze, simptome și măsuri de prevenire

Regulile de bază ale igienei sunt cele mai sigure măsuri de prevenire ale hepatitei de tip A. Spălarea corectă a [...]