Cele mai bune fructe pentru slăbit. Ce e recomandat să consumi

Un bol cu afine și zmeură
Contrar miturilor din jurul acestui subiect despre slăbit, nu trebuie să renunți la carbohidrați pentru a pierde în greutate / Pixabay

Fructele au cu siguranță un loc în diagrama alimentației sănătoase. Aceasta din urmă este un sprijin pe care nu îl poți ignora dacă urmărești pierderea în greutate. Ai mai jos o listă cu cele mai bune fructe pentru slăbit, care te vor ajuta să-ți atingi obiectivele.

Contrar miturilor din jurul acestui subiect despre slăbit, nu trebuie să renunți la carbohidrați pentru a pierde în greutate. Acest lucru este valabil mai ales când vine vorba de fructe, deoarece sunt bogate în nutrienți esențiali. Compoziția fructelor îi oferă organismului vitaminele de care are nevoie și te poate ajuta să menții pentru mai mult timp senzația de sațietate.

Cele mai bune fructe pentru slăbit

Fibrele, vitaminele, mineralele și antioxidanții ajută organismul să proceseze zaharurile naturale ale fructelor mult mai lent decât alimentele bogate în zahăr. Află care sunt cele mai bune fructe pentru slăbit, astfel încât să devină aliatul tău de nădejde în fața tentației gustărilor nesănătoase.

Zmeura

Zmeura este unul dintre cele mai bune alimente pentru pierderea în greutate, deoarece o porție conține aproximativ ⅓ din necesarul zilnic de fibre. Cercetările arată că creșterea aportului de fibre poate ajuta la pierderea în greutate, deoarece fibrele mențin sațietatea pentru mai mult timp și te ajută de asemenea să ai o digestie regulată.

Acest fruct are o nuanța superbă datorită conținutului de antociani, un antioxidant care este asociat cu îmbunătățirea sănătății inimii și prevenirea declinului cognitiv. Zmeura conține, de asemenea, acid elagic, care poate proteja împotriva a șapte tipuri de cancer.

Pere

Perele nu sunt recunoscute ca un „super-aliment”, dar trebuie să primească acest statut. Doar o pară conține 6 grame de fibre, aproximativ un sfert din necesarul zilnic. Acest lucru te va ajuta să menții sațietatea pentru mai mult timp.

Cu toate acestea, perele oferă mult mai mult decât fibre. Acest fruct este încărcat cu vitamina C pentru a lupta împotriva radicalilor liberi care provoacă inflamație. Ele sunt, de asemenea, o sursă bună de potasiu pentru a ajuta la scăderea tensiunii arteriale și pentru a îmbunătăți sănătatea inimii.

Afine

În timp ce zmeura oferă cele mai multe fibre din familia fructelor de pădure, afinele sunt o parte importantă a dietei de slăbire. Afinele oferă 4 grame de fibre per cană, dar sunt cele mai renumite pentru conținutul lor de antioxidanți.

Consumul de afine este asociat cu protecția împotriva îmbătrânirii, razelor UV, toxinelor din mediu și stresului. Ele ajută chiar și împotriva pierderii memoriei.

Portocale

Adesea ne gândim la portocale ca fiind esențiale pentru întărirea imunității, dar pot fi și o parte importantă a pierderii în greutate. Acestea te pot ajuta să-ți satisfaci pofta de dulce, oferind în același timp o serie de nutrienți esențiali.

O portocală mare are 4 grame de fibre, aproape tot necesarul zilnic de vitamina C și aproximativ 10% din recomandarea zilnică pentru potasiu. De asemenea, sunt pline de carotenoizi, o familie de antioxidanți care dau portocalelor culoarea omonimă. Carotenoizii pot ajuta la reducerea grăsimii abdominale, la îmbunătățirea vederii și la creșterea imunității.

Mere

Un măr pe zi poate să nu țină medicul departe, dar cu siguranță te poate ajuta să îți îmbunătățești sănătatea. Un măr de mărime medie oferă 4 grame de fibre. Cercetările preliminare arată chiar că merele Granny Smith ar putea fi deosebit de benefice pentru pierderea în greutate. Important este să le consumi cu tot cu coajă pentru că acolo se găsesc majoritatea fibrelor și compușilor benefici.

Merele pot face, de asemenea, minuni pentru inimă, ajutând la scăderea colesterolului. Consumul de mere ajută, de asemenea, la combaterea cancerului, a diabetului de tip 2 și a bolii Alzheimer.

Afectiuni

O femeie analizată de optometrist

Ce este miopia și cum se tratează corect

Miopia este o afecțiune destul de frecventă a ochilor care face dificilă focalizarea asupra obiectelor aflate la distanță. În cazul [...]

Sanatate

masca

Este sa nu periculos aerul expirat prin mască? Ce spun medicii

Masca de protecție și chiar și cea din bumbac ajută nu doar la limitarea răspândirii noului coronavirus în comunitate, ci [...]

Noutati

Jennifer Haller

Ea este primul om pe care s-a testat vaccinul pentru Coronavirus

Au fost realizate primele teste pe oameni cu vaccinul experimental contra coronavirus. Acestea au avut loc în Statele Unite ale [...]