Cei mai de succes copii au părinți care fac aceste 9 lucruri

copil

De-a lungul timpului s-au publicat multe studii despre cum trebuie să se comporte părinții cu puștii lor, în așa fel încât să-i creasca în armonie, să ajungă de la copii de succes la adulți cu performanțe mari. Dacă ești părinte, cu siguranță această întrebare te-a urmărit mult timp: ”ce pot face eu pentru a mă asigura că ai mei copii vor reuși în viață?”. Ei bine, iată ce spun cercetătorii.

Cercetătorii au descoperit că părinții mai în vârstă dau naștere unor copii care tind să aibă mai puține probleme de comportament, de exteriorizare, decât copii părinților tineri. Dar trăsăturile comune se pare că au fost descoperite la adulții de succes, iar felul în care aceștia interacționează cu cei mici poate să-i afecteze, sau dimpotrivă, poate să-i ajute să devină și ei de succes la maturitate. Uite ce spun cercetătorii că ar trebui să faci:

Nu le spune că pot deveni orice își doresc

Potrivit unui sondaj realizat pe 400 de adolescenți, tinerii americani nu sunt interesați să aibă joburi care erau făcute în trecut, ci visează să devină muzicieni, sportivi sau designeri de jocuri video, chiar dacă aceste tipuri de locuri de munca nu includ decât 1% din ocupațiile americanilor. În realitate, meseriile în construcții sau în zona medicală vor fi de aur în deceniile viitoare. De ce să nu-i conduceți înspre profesii bine plătite, unde va exista o cerere imensă de lucrători? Dă-le încredere în ei!

Luați cina în familie

Potrivit unei organizații nonprofit, care operează în afara Universității Harvard, copiii care mănâncă alături de familiile lor, cel puțin cinci zile pe săptămână, prezintă un risc mic de abuz de substanțe interzise, obezitate, depresie sau chiar sarcini nedorite. De asemenea, au un vocabular mai dezvoltat, încredere în propria persoană și note mai mari la școală.

Limitați timpul petrecut în fața ecranelor

Cercetătorii au descoperit că creierul copiilor mici poate fi modificat permanent atunci când petrec prea mult timp folosind TV, tablete și smartphone-uri. Mai precis, este împiedicată dezvoltarea anumitor abilități, inclusiv focalizarea și atenția, vocabularul sau abilitățile sociale. Academia Americană de Pediatrie spune că cei mici, sub 18 luni, nu ar trebui să stea în fața ecranelor. Pentru copiii până-n cinci ani, timpul recomandat este de maximum o oră pe zi, iar pentru copiii mai mari, părinții trebuie să se asigure că mass-media nu ia locul somnului, exercițiului fizic sau interacțiunii sociale. În plus, academia spune că părinții ar trebui să elimine orice fel de ecran din dormitoare, locul de luat masa sau mașina.

Ia-ți un job

Există cu siguranță beneficii în cadrul unei familii atunci când o mamă alege să stea acasă, să se ocupe de gospodărie și nu-și ia un job. Însă cercetătorii de la Harvard Business School au descoperit că atunci când mamele au job-uri concrete (în afara locuinței), fiicele lor sunt mai predispuse să aibă un job stabil, să dețină roluri de coordonare sau chiar conducere și să câștige mai mulți bani decât colegii a căror mame nu aveau job.

Dă-le task-uri în casă

Într-un TED Talk din 2015, Julie Lythcott-Haims, autoarea revistei How to Raise an Adult și fostul decan al Universității Stanford, citează Studiul de la Harvard Grant, care a constatat că participanții care au obținut cel mai mare succes profesional au făcut treburi în casă de mici.

Învață-l să aibă răbdare

Experimentul clasic Marshmallow, din 1972, a implicat așezarea unei bezele în fața unui copil mic, cu promisiunea că va primi o a doua bezea dacă el sau ea ar putea să se abțină să mănânce bezeaua din față cât timp cercetătorul lipsea din încăpere (15 minute). Studiile din următorii 40 de ani au arătat că cei care au putut să reziste tentației au crescut cu abilități sociale mai bune, note mai mari și o incidență mai mică a consumului de substanțe.

De asemenea, s-au dovedit a fi mai puțin obezi și mai capabili să facă față stresului. Pentru a ajuta copilul să dezvolte această abilitate, învățați-l să aibă obiceiuri care trebuie îndeplinite zilnic – chiar și atunci când nu le place să le facă. ”Performerii de top în fiecare domeniu – sportivi, muzicieni, CEO, artiști – sunt cu toții mai conștiincioși decât colegii lor”, scrie James Clear, un autor care studiază obiceiurile oamenilor de succes. ”Muncesc și livrează zilnic, în timp ce toți ceilalți se îmbolnăvesc de urgentele vieții de zi cu zi și se luptă constant cu amânarea și lipsa de motivație!”.

Citiți-le!

Cercetătorii de la Școala de Medicină a Universității din New York au descoperit că bebelușii ai căror părinți le citesc au mai multe abilități de limbaj, alfabetizare și citire timpurie, înainte de a începe școală elementară. Și copiii cărora le plac cărțile când sunt mici se transformă în oameni care citesc distractiv ulterior, ceea ce are propriul său set de beneficii.

Încurajează-i să călătorească

Asociația de turism pentru studenți și tineret (SYTA) a examinat 1.432 de profesori din Statele Unite care promovează călătoriile internaționale, în special, cu implicare adolescenților și au ajuns la concluziile benefice ale acestora. Iată ce a rezultat: dorința de a călători mai mult (76%), toleranță crescută la alte culturi și etnii (74%), disponibilitate crescută de a cunoaște, învața și explora (73%), disponibilitate crescută de a încerca diferite alimente (70%), independență crescută, stimă de sine și încredere (69%), mai multă curiozitate intelectuală (69%), toleranță crescută și respect (66%), adaptabilitate și sensibilitate mai bune (66%), o mai bună exprimare de sine (51%), intenție mai mare de admitere la facultate (42%).

Vrei să ai copii de succes? Lasă-i să eșueze

Chiar dacă poate părea contraproductiv, este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poate face un părinte. Potrivit psihologilor, eșecul este bun pentru copii. În primul rând, experimentarea eșecului ajută copilul să facă față unei situații sensibile pentru el, o abilitate necesară în lumea reală. De asemenea, îi oferă experimentarea relației cu semenii într-un mod autentic. A fi provocat, de asemenea, să muncească din greu, să depună eforturi susținute, să demonstreze, sunt trăsături valoroase chiar și fără ”locul întâi pe podium”.

În timp, copiii care experimentează înfrângerea vor construi rezistență și vor fi mai dispuși să încerce sarcini și activități dificile, deoarece nu le va fi frică să eșueze. În plus, psihologii spun că ”salvarea copilului” într-o situație din care e posibil să eșueze îi transmite acestuia mesajul că nu aveți încredere în el sau ea. ”Dorința ta de a-ți vedea copilul cum luptă îi comunică acestuia că tu crezi că este capabil și că poate face față oricărui rezultat, chiar și unul negativ”, spune Dr. Stephanie O’Leary, psiholog clinician specializat în neuropsihologie.

Sanatate

ureche

Și ție îți țiuie urechile destul de des? Vezi ce înseamnă și când este cazul să te îngrijorezi

Tinitusul. Dacă se întâmplă să auzi des sunete sau zgomote pe care nimeni din jurul tău nu le aude, atunci [...]

Noutati

Telemedicina. Cât costă și cum intri în legătură cu un medic din străinătate.

Pandemia de Coronavirus dezvoltă o ramură foarte la modă în străinătate, dar mai puțin accesibilă în România: telemedicina. Vorbim astăzi [...]

Afectiuni

emotii

Alexitimia. Ce este și cum se manifestă?

Alexitimia este o afectiune exprimata prin incapacitatea de a-ți arăta emoțiile sau de a înțelege emoțiile altora. Este prezentă la [...]