Eva Pavel a primit distincția de Excelență în consiliere medicală, în cadrul Galei Valori Contemporane

Eva Pavel, prezentatoarea emisiunii Apel la consilier, difuzată de Kanal D, în fiecare duminică, de la ora 10.30, a primit aseară Premiul de Excelență în consiliere medicală, ca o recunoaștere a implicării și realizărilor sale în acest domeniu, dar și ca o confirmare a impactului pozitiv pe care îl are  în viețile celor pe care îi consiliază.

Aseară a avut loc Gala Valori Contemporane, eveniment în cadrul căruia au fost premiați oameni valoroși ai țării noastre, printre ei numărându-se: Dumitru Prunariu, actriția Carmen Tănase, Leon Dănăilă și alții.

Sunt onorată să primesc acest premiu în numele echipei mele, dar mai ales în numele celor care apelează la noi și a celor care urmăresc în fiecare duminică emisiunea Apel la consilier. Mulți dintre noi realizăm cât de importantă este sănătatea atunci când, din păcate, pierdem pe cineva drag. Acest premiu îmi amintește de fiecare dintre sutele de pacienți cu care am colaborat și care a reușit să-și recâștige sănătate. Lor le dedic acest premiu, dar și celor care urmăresc emisiunea pe care o prezint, a declarat Eva Pavel.

Eva Pavel aduce informații medicale despre tehnologii avansate, metode  de investigare revoluționare și tratamente de ultimă generație tuturor  telespectatorilor interesați de aspectele ce țin de sănătate.

Alimente

cafea

Minunile cafelei asupra corpului descoperite de cercetători

Cafeaua este o băutură populară apreciată de mulți oameni pentru gustul său bogat și aroma stimulantă. Pe lângă plăcerea de [...]

Sanatate

COVID

Ce trebuie să faci dacă ai fost testat pozitiv pentru covid-19 sau bănuiești că te-ai infectat

Este vară, este cald, toți oamenii vor să iasă afară, să se plimbe. să se relaxeze, să maergă în vacanță, [...]

Lifestyle

adrian sarbu

Adrian Sârbu, apel la deșteptarea populației: ”Într-o lună vom număra zece mii de bolnavi și sute de morți!”

Adrian Sârbu, fondatorul televiziunii PRO TV și actualmente proprietarul mai multor ziare, reviste, publicații online și radiouri, a publicat un [...]