4 întrebări frecvente despre vaccinul împotriva Covid-19. Ne modifică ADN-ul?

vaccin
Photo by Artem Podrez from Pexels

Procesul de vaccinare împotriva COVID-19 a început încă de la finalul anului trecut, în prima etapă pentru cadrele medicale, urmând să fie imunizată toată populația. Pentru că fiecare român își pune tot felul de întrebări despre acest vaccin, iată câteva răspunsuri la cele mai frecvente întrebări.

Un vaccin anti-Covid mă poate îmbolnăvi cu noul coronavirus?

Răspuns: Nu. Niciunul dintre vaccinurile împotriva Covid-19 autorizate și recomandate nu conține virusul viu care cauzează boala. Asta înseamnă că în urma unui vaccin împotriva Covid-19 nu te vei îmbolnăvi de Covid-19.

Există mai multe tipuri de vaccinuri care se dezvoltă în acest moment împotriva Covid-19. Toate aceste vaccinuri ”învață” sistemul nostru imunitar cum să recunoască și să lupte împotriva virusului care provoacă boala Covid-19. Uneori, acest proces poate provoca și simptome, cum ar fi febra, ceea ce e perfect normal și e un semn că organismul nostru construiește protecție împotriva virusului. De cele mai multe ori durează câteva săptămâni când când corpul nostru creează imunitate (protecție împotriva virusului) după vaccinare. Asta înseamnă că este posibil ca o persoană să poată fi infectată cu virusul Sars Cov 2 chiar înainte sau chiar după vaccinare și să se îmbolnăvească. Acest lucru se datorează faptului că vaccinul nu a avut suficient timp la dispoziție pentru a oferi protecție.

Am avut Covid-19, mai trebuie să mă vaccinez?

Răspuns: Da! Din cauza riscurilor pe care acest virus le are și a faptului că este posibilă reinfectarea, vaccinul ar trebui să fie făcut indiferent dacă ai avut sau nu până acum o infecție cu noul coronavirus. În acest moment, experții nu știu clar cât timp ești protejat de o nouă infectare după vindecarea de Covid. Imunitatea pe care cineva o câștigă în urma unei infecții, numită și imunitate naturală, variază de la persoană la persoană. Unele studii sugerează că imunitatea naturală la Sars Cov 2 nu ar dura foarta mult.

Nu se știe foarte clar nici cât durează imunitatea produsă după vaccinare până nu vor exista mai multe studii în acest sens. Atât imunitatea naturală, cât și cea indusă de vaccin sunt aspecte importante ale Covid-19 despre care experții încearcă să afle mai multe.

Vaccinarea anti-Covid mă va proteja de infectarea cu Covid-19?

Răspuns: Da! Vaccinarea împotriva Covid-19 funcționează învățând sistemul imunitar cum să recunoască și să lupte împotriva virusului care provoacă Covid-19 și asta duce la protecție în fața bolii Covid-19.

Un vaccin Covid-19 îmi va modifica ADN-ul?

Răspuns: Nu! Vaccinurile Covid-19 ARNm nu modifică și nu interacționează în niciun fel cu ADN-ul tău.

Vaccinurile ARN Mesager – numite și vaccinuri ARNm – sunt primele vaccinuri anti Covid-19 autorizate pentru utilizare în lume. Aceste vaccinuri ne învață celulele cum să producă o proteină care declanșează un răspuns imun. ARNm dintr-un vaccin Covid-19 nu intră niciodată în nucleul celulei, unde se păstrează ADN-ul nostru. Asta înseamnă că ARNm nu poate afecta sau interacționa cu ADN-ul nostru în niciun fel.

Sursa: Centre for Disease Control and Prevention

Sanatate

Fundiță roz reprezentativă pentru cancerul mamar

Totul despre Bevacizumab: mecanism, indicații și rolul său în tratamentul cancerului

Bevacizumab este un medicament utilizat în oncologie, aparținând clasei terapiilor țintite. Este un anticorp monoclonal umanizat care acționează prin blocarea [...]

Timp liber

Femeie care se uită pe telefon

Dependența digitală: efecte psihologice și soluții

Într-o lume conectată permanent, dependența digitală a devenit o problemă tot mai prezentă. Telefonul mobil, rețelele sociale, jocurile online și [...]

Psihologie

O femeie îmbrăcată în costum elegant, cu părul coafat, care arată semnul ok către camera de fotografiat

Cum să-ți construiești încrederea în sine

Încrederea este un sentiment de siguranță în ceea ce privește abilitățile, calitățile și judecata ta. Asociația Americană de Psihologie definește [...]