Neti Sandu confirmată cu noul coronavirus: ”Mă simt relativ bine!”

Neti Sandu

Neti Sandu a fost confirmată cu noul coronavirus. Prezentatoarea TV se află în acest moment acasă, în izolare, într-o stare relativ bună, așa cum chiar ea a declarat, și păstrează în permanență legătura cu medicul ei.

În vârstă de 62 de ani, Neti este una dintre cele mai longevive prezențe de pe micul ecran, aceasta prezentând horoscopul în fiecare dimineață, la Știrile PRO TV. Ținând cont de vârsta înaintată, ea se află în grupa de risc a impactului pe care-l poate avea noul coronavirus asupra sănătății. Într-o declarație oferită astăzi, Neti Sandu a recunoscut că are simptomele unei răceli mai puternice.

Neti Sandu: ”Vreau să aflați de la mine că am fost confirmată pozitiv cu virusul SARS-CoV-2!”

”Vreau să aflați de la mine că am fost confirmată pozitiv cu virusul SARS-Cov-2. Mă simt relativ bine, ca și când aș avea o răceală destul de puternică. Din fericire, nu am avut nevoie de spitalizare, așa că sunt acasă, în izolare. Mă monitorizez și țin legătura permanent cu medicul de familie. Sper ca toată lumea să fie bine. Aceasta este perioada din an în care eu mereu îmi luam concediu de odihnă, fiind în apropierea zilei mele de naștere. Nu mă gândeam că anul acesta va fi un concediu medical și că așa o să-mi petrec ziua, dar sunt convinsă că vom trece repede peste această situație”, a declarat aceasta pentru protv.ro

Neti Sandu despre horoscop: ”Nu ai cum să fii proaspăt făcând chestia asta atât de sacadată.

Într-un interviu oferit ziarului Adevărul, Neti a povestit ce înseamnă pentru ea să prezinte Horoscopul în fiecare zi, din 1995.

”Normal, e monoton, zici că e una şi aceeaşi zi. Am încercat tot timpul să îmi perfecţionez fraza ori atacul. Lucrurile astea nu se văd, dar mă fac să pot să scriu în continuare. Am văzut un print mai vechi, pe care scriam horoscopul, şi am observat ce diferenţă e între felul în care îl redactam atunci şi cum îl fac acum. M-a preocupat tot timpul felul în care zic horoscopul. Trebuie să îl scriu. Nu pot să îl repet de patru sau de cinci ori cu acelaşi cuvinte şi să mă încadrez exact în timp. Una este să am de vorbit despre o temă, şi pe aia nu pot să mi-o pun în prompter. Ca să fac o emisiune nu am nevoie de ceva pe prompter. Totul e în cap. Dar dacă fac horoscopul zilnic trebuie neapărat să îl scriu. Chiar dacă nu l-aş scrie, să îl zic liber, tot ar trebui scris de cineva, că el merge şi la site, de exemplu. Horoscopul pare acelaşi, dar eu lucrez să mai introduc ceva Practic, am transformat verbele în locuţiuni. Am făcut Filologia şi am încercat să fac tot timpul ceva viu din textul ăsta pentru mine. Altfel aş fi înnebunit şi ziceam „Nu mai vreau!“. E vorba şi de trezitul de dimineaţă, apoi e şi scrisul ăsta care îţi omoară creativitatea, inspiraţia. Nu ai cum să fii proaspăt  făcând chestia asta atât de sacadată. Totul se potriveşte cu ascendentul meu în Fecioară, sunt tipicară. Dar nu se potriveşte cu Săgetătorul (n.r. – zodia pe care o are Neti Sandu). Săgetătorul trebuie să facă neapărat ceva, să scormone, să scoată un pic de scânteie! Fecioara nu are darul ăsta.”

Sanatate

dinți

De ce nu trebuie să te speli pe dinți imediat după ce ai mâncat

După ce mult timp am auzit că trebuie să spălăm dinții după fiecare masă, acum poate părea ciudat să mai [...]

Noutati

laborator

Studiu: „Virusul COVID-19 nu a fost creat în laborator!”

În ultimele zile, în mediul online, a circulat foarte mult informația că noul COVID-19, virusul care a dat peste cap [...]

Alimente

flori de soc

Socul, beneficii uimitoare pentru sănătate. Problemele de sănătate pe care le poți rezolva

Socul este un copac care are o mulțime de flori albe, cu un miros nemaipomenit, care de obicei crește în [...]