Sărbătorile Pascale în izolare. Ce lecție avem de învățat?

Paste
Photo by JESHOOTS.com from Pexels

Suntem în perioada Paștelui și pentru prima dată vom sărbători altfel anul acesta. Vom fi nevoiți să sărim peste tradițiile cu care eram obișnuiți. Cu alte cuvinte, nu vom avea parte de vizitele la rude sau la prieteni. Fie că ei locuiesc în țară, sau în străinătate.

https://constantips.ro/sarbatori-pascale-in-izolare-ce-lectie-divina-avem-de-invatat/

Cu siguranță vor exista regrete că nu ne vom întâlni cu cei dragi nouă. Poate fi însă o lecție. Una de cunoaștere și înțelegere a semnificației reale a acestei Sărbători.

Poate este momentul să punem mai mult accent pe semnificație și să stăm împreună cu cei foarte apropiați

“Avem ocazia să accentuăm latura spirituală, să găsim un mod mai profund de apropiere de divinitate, decât atunci când ne opream doar la ritual. Și vorbim despre un ritual fără fond, fără conținut, stăteam doar la masă unde mâncam și ne distram. Poate este momentul să punem mai mult accent pe semnificație și să stăm împreună cu cei foarte apropiați”, spune psihologul Keren Rosner. 

Într-o intervenție online pentru Alexandru Constantin, psihologul Keren Rosner spune că ”ar fi foarte bine să se respecte această izolare și să nu încerce oamenii să fie mai revoltați decât până acum, pentru că mai importantă este viața!”.

Mai multe informații despre cum ar trebui să trecem peste izolare în perioada sărbătorilor de Paște sunt disponibile pe constantips.ro

Citește și: Netflix va dezactiva automat conturile acestor utilizatori. Cine sunt cei afectați

Noutati

RMN

Investiții de peste 7 mil. de euro în primului an al rețelei de clinici Medima Health

Rețeaua națională de clinici de excelență în imagistică medicală și radiologie Medima Health încheie primul an de activitate pe piața [...]

Sanatate

ceai

Tipuri de ceai care te ajută să scapi de durerile menstruale

Unul dintre lucrurile care amplifică disconfortul în perioada menstruației este durerea. Studiile spun că majoritatea femeilor simt durerea menstruală atât [...]

Alimente

scorțișoară

Scorțișoara – 10 beneficii pentru sănătate

Scorțișoara este un condiment care ne face viața mai frumoasă și vara, dar mai ales iarna, în preajma sărbătorilor de [...]