Renovarea casei în stil Feng Shui: 2 reguli importante și materialele de bază

casa feng shui
Photo by Slava Keyzman on Unsplash

Feng Shui este un termen care provine din cultura chineză și face referire la ideea de conlucrare a vieții cu elementele naturale, pentru un plus de liniște și stabilitate spirituală.

În prim-plan sunt aerul și vântul, alături de alte elemente din natură despre care se consideră că ar caracteriza bunăstarea și starea de bine. Renovarea unei locuințe în stil Feng Shui reprezintă, însă, cu mult mai mult decât asocieri de elemente, mai ales că stilul original are reguli specifice de care chiar trebuie să ții cont. Iată care sunt acestea: 

Feng Shui — idei de bază

În cultura chineză, se mizează foarte mult pe folosirea materialelor naturale, fiindcă se presupune că ele ar reprezenta, de fapt, canale de comunicare și de trecere a energiilor pozitive. În acest fel, o casă decorată în stil Feng Shui ar aduce proprietarilor energii pozitive atât în interiorul locuințelor, cât și în momentul în care aceștia părăsesc casa, ca stare de spirit personală. Cu siguranță, va trebui să schimbi, pe alocuri, câteva lucruri din casa ta. Pentru aceasta, vei avea nevoie de acces chiar și la zonele înalte, așa că înarmează-te cu energie pozitivă și produse care să te ajute, precum scări de aluminiu, vopsea sau articole de curățare, pentru a obține rezultatele dorite.

Amenajarea camerelor în stil Feng Shui – materiale folosite

Metalul

Metalul este elementul disciplinei. Material compact și rece, el înseamnă, în interiorul casei, calmul și liniștea. Metalul este mai puțin folosit în locuințe, însă, acolo unde se poate, este chiar indicat să ai un obiect care să atragă aceste energii pozitive. Vorbim aici despre scări interioare sau accesorii realizate din metal, cum ar fi bazele unei măsuțe de cafea, sau corpuri de iluminat. Deși greu, chiar poți avea elementele disciplinei în casa ta, folosind metalul discret, dar armonios, împletit cu stilul casei tale. 

Lemnul

Fiecare cameră din casa ta se poate schimba foarte mult datorită acestui stil și nici nu va trebui să depui eforturi considerabile în acest sens. Poți alege să folosești mobilier din lemn, fără a încărca foarte mult cu decorațiuni sau lucruri. Lemnul te poate ajuta pentru mobilier, decorațiuni sau scări de acces, fiind un material de bază în ideologia Feng Shui.

Pământul

Acesta este, probabil, cel mai ușor mod de a te conecta cu natura, deoarece poți amplasa în locuința ta ghivece cu flori delicate. Așază pământul în locul său și te vei putea bucura de o senzație de ocrotire, idee specifică stilului Feng Shui. Bambusul sau alte flori chinezești pot fi o alegere foarte bună, deoarece ele semnifica pacea interioară și liniștea.

Focul

Focul este elementul pasiunii și al creativității. Firește, nu trebuie să avem, efectiv,  elemente de foc în casă, deși ideea de șemineu electric este una excepțională. Poți însă, pentru a aduce focul ca element Feng Shui în casa ta, să optezi pentru elemente de decor în culori puternice precum roșu și portocaliu.

Apa

Apa este, fără doar și poate, elementul vieții. Și, cum suntem constituiți 75% din apă, tot aceasta este un canal excelent de transmitere a energiilor constructive pure. Apa poate fi prezentă atât sub forma unui acvariu, cât și sub forma culorilor în care este decorată și amenajată camera. Tonurile de bleu, albastru sau verde pot conduce către ideea de marin, de apă, reducând stresul și agitația și oferindu-ți liniștea mult visată. 

Feng Shui este un adevărat stil de viață, dincolo de a fi un stil de design interior. Prin introducerea elementelor naturale în amenajare nu faci altceva decât să îți creezi un mediu confortabil în propria casă și un spațiu armonios care te va ajuta să te descoperi.

Sanatate

măști medicale

Sunt sau nu eficiente măștile medicale? Cât de sigure sunt și cum se folosesc corect

Măștile medicale sunt o măsură din ce în ce mai populară atunci când vine vorba despre răspândirea unei boli respiratorii, [...]

Alimente

ulei samburi struguri

Uleiul din sâmburi de struguri. Ce beneficii are?

Uleiul din sâmburi de struguri este considerat de mulți medici un superaliment. Extras în urma presării strugurilor, uleiul este un [...]

Travel

valea zanelor

Valea Zânelor, locul de la poalele Munților Făgăraș pe care trebuie să-l vizitezi în 2021

Un loc minunat de vizitat în România sa află în județul Sibiu, mai exact în comuna Porumbacu de Sus. Acolo [...]