De cele mai multe ori, diagnosticarea corectă a unei boli se face prin realizarea unor inevstigații suplimentare, altele decât se fac în mod normal, precum Tomografia Computerizată (CT) sau Rezonanţa Magnetică (RM). Acestea sunt două modalități diagnostice care utilizează tehnici diferite pentru achiziția imaginilor: radiațiile X pentru Tomografia Computerizată și câmpul magnetic pentru Rezonanța Magnetică.
Fiecare dintre cele două proceduri are avantaje și dezavantaje, toate depinzând de ce informații are medicul nevoie, de costuri sau chiar de confortul pacientului.
Tomografia Computerizată (CT) este o metodă iradiantă, folosind raze X. Este mai ieftină, mai rapidă și mai ușor tolerată de către pacient. Cu ajutorul tomografiei computerizate se pot obține imagini ale oricărei părți a corpului uman, de la nivel cerebral până la extremități. Printre avantajele principale se numără: detectarea fracturilor osoase, a calcificărilor, a hemoragiilor. Uneori, în special în evaluarea vaselor sangvine sau a organelor interne, este necesară administrarea de substanță de contrast intravenoasă, pe baza de iod.
Principalul inconvenient al CT-ului îl reprezintă faptul că este o metodă iradiantă; de aceea este contraindicat femeilor însărcinate și se recomandă precauție în efectuarea tomografiilor copiilor sau persoanelor tinere.
Rezonanța Magnetică (RMN sau IRM) este o metodă neiradiantă, care folosește un câmp magnetic și impulsuri de radiofrecvență pentru obținerea imaginilor. Permite obținerea unor imagini detaliate, ceea ce permite o localizare precisă a leziunilor. Rezonanța Magnetică este singurul examen noninvaziv care oferă o imagine detaliată. Pentru examinarea glandelor mamare, complementar ecografiei mamare și mamografiei, se efectuează examen IRM, ce poate diferenția uneori între leziuni maligne sau benigne.
Uneori este necesară administrarea de substanță de contrast intravenoasă, pe bază de Gadolinium, dar riscul și gravitatea reacțiilor alergine sunt mult reduse comparativ cu cele dezvoltate la substanța de contrast iodată de la CT.
Examenul RM este contraindicat pentru: persoanele cu stimulator cardiac, proteze cardiace de tip vechi, fragmente metalice la nivelul părților moi, insuficiență renală severă.
Tendinţa actuală în ţările avansate este de a se renunţa treptat la metodele de investigaţie iradiantă (precum tomografia computerizată) în favoarea examinărilor prin rezonanță magnetică.
Totodată, mai trebuie menționat că scanarea CT e mai rapidă și nedureroasă. Chiar dacă scanarea RMN este noninvazivă, ea este zgomotoasă, durează mai mult timp și poate provoca claustrofobie.
Alte diferențe majore între cele două metode de diagnostic sunt reprezentate de faptul că RMN-urile oferă informații mai detaliate despre organele interne, cum ar fi creierul, sistemul scheletului, sistemul de reproducere și alte sisteme de organe față de informațiile furnizate de o scanare CT. De asemenea, scanarea RMN este mai costisitoare decât scanarea CT.
În principiu, amândouă metodele de diagnostic sunt relativ sigure și desigur că se apelează la ele numai sub îndrumarea și recomandarea medicului.