Dr. Vlad Predescu: ”Protezarea de șold prin intervenția minim invazivă devine o soluție extrem de eficientă pentru pacienții cu coxartroză!”

Dr, Predescu

Proteza de șold a devenit una dintre cele mai frecvente operații din sfera ortopedică, așa că era oarecum firesc ca tehnicile de intervenție să avanseze și să devină din ce în ce mai sofisticate și, în același timp, mai eficiente. Principala cauză care duce la necesitatea protezării este artroza care, la nivelul acestei articulații, poartă denumirea specifică de coxartroză.

Statistica spune că numărul celor care vor avea nevoie de proteze de șold în anii următori, la nivel global, va fi din ce în ce mai mare, unul dintre motive fiind speranța de viață în creștere, care aduce cu sine probleme osteo-articulare mai complexe. Din fericire, tehnicile de operație au avansat foarte mult în ultimii ani, așa că medicii ortopezi au la dispoziție o paletă largă de proceduri, adaptate fiecărui tip de pacient. Pentru a putea înțelege mai bine noutățile din acest domeniu extrem de important, vom sta de vorbă cu doctorul Vlad Predescu, unul dintre cei mai cunoscuți medici ortopezi din România, supraspecializat în protezare articulară. 

Mobilitatea are de suferit în lipsa operației 

Ca să ne putem da seama de amploarea la care a ajuns această situație medicală, trebuie să menționăm faptul că sunt deja țări în Europa de Vest care, de ani buni, au depășit 300 de operații de protezare a șoldului la o sută de mii de locuitori, într-un singur an, campioane la acest capitol, dacă putem spune așa, fiind Germania, Elveția și Austria. Mai mult, dacă analizăm situația și din contextul pandemic, vom ajunge la concluzia că, pe lângă problemele medicale cauzate de întârzierea unor intervenții din sfera medicală, pacienții resimt și tulburări de somn și sindroame depresive care le afectează calitatea vieții. Din acest motiv, operațiile de protezare a șoldului sau a genunchiului devin extrem de importante, întrucât reduc semnificativ durerea și oferă oamenilor posibilitatea de a se deplasa din nou normal, ceea ce duce la îmbunătățirea tonusului și a echilibrului emoțional. 

Contraindicațiile intervenției minim invazive 

Pe lângă operațiile clasice de protezare, devenite o obișnuință în centrele medicale care beneficiază de aportul unor medici experimentați, în ultimii ani au devenit din ce în ce mai frecvente intervențiile de protezare printr-o tehnică minim invazivă, care aduc cu sine multiple beneficii, cele mai importante fiind reducerea timpului petrecut în spital și o recuperare post-operatorie mult mai rapidă. Dar trebuie ținut cont de un aspect extrem de important: operațiile de protezare de șold prin tehnica minim invazivă nu sunt recomandate tuturor pacienților. “Contraindicații relative pot apărea în cazul celor care suferă de obezitate, în cazul sportivilor care au o musculatură foarte dezvoltată, precum și în situația în care pacientul suferă de osteoporoză într-o formă avansată”, susține doctorul Predescu. 

Recuperarea este extrem de rapidă 

Operația prin această metodă relativ nouă este mult mai puțin invazivă decât cea clasică, dar se bazează pe experiența mare a chirurgului ortoped, întrucât vizualizarea articulației se face mult mai greu în timpul intervenției. “Inciziile sunt mult mai mici, de numai 6 – 10 cm, și sunt poziționate fie pe partea anterioară a șoldului sau pe cea antero-laterală. În momentul intervenției, mușchii nu mai sunt secționați, ci sunt îndepărtați cu grijă cu ajutorul unor tehnici speciale, astfel încât să se ajungă la articulația afectată cu cât mai puține daune la țesuturile adiacente. Din acest motiv, durerile post-operatorii sunt mult reduse și, foarte important, mobilitatea pacientului este dobândită în scurt timp. Acesta poate să se îngrijească singur imediat după operație, ceea ce are un efect benefic semnificativ asupra psihicului.” concluzionează doctorul Predescu.

De asemenea, un alt mare avantaj al acestei tehnici este dat de faptul că proteza este extrem de stabilă, ceea ce duce la reducerea spre minim a riscului de dislocare. Mai mult, sângerările intraoperatorii sunt minime, ceea ce înseamnă avantaje certe pentru pacient, care nu va mai avea nevoie de transfuzii de sânge. Așa cum spuneam, după operație, recuperarea are loc mult mai repede deoarece incizia este mult mai mică decât la intervenția clasică, iar mușchii și ligamentele nu sunt detașați de pe articulație. “Pacienții operați prin tehnica minim invazivă își pot relua activitățile uzuale în aproximativ 2-4 săptămâni, moment în care se renunță la utilizarea cârjelor. După o lună se pot reîntoarce la muncă, dacă este o activitate cu intensitate fizică redusă, iar în aproximativ opt-zece săptămâni își pot relua și cele mai complexe activități, înclusiv antrenamentele sportive, dacă nu au un grad de periculozitate ridicat”, afirmă Vlad Predescu. 

Operația minim invazivă asistată de robot 

Din punct de vedere medical, combinarea tehnicilor minim invazive cu implantarea robotic asistată va reprezenta un nou pas în îmbunătățirea metodei de intervenție. “La ora actuală, din ce în ce mai multe servicii medicale din Europa de Vest și Statele Unite folosesc implantarea robotică pentru că aduce maxim de precizie și poate evita micile erori atunci când, în cadrul tehnicii minim invazive, chirurgul nu are o vizibilitate bună. Și în experiența noastră, asocierea de chirurgie robotică cu tehnica minim invazivă a furnizat o serie de rezultate spectaculoase în protezarea șoldului și a genunchiului”, spune medicul. Foarte important de reținut: în ambele tipuri de operație, clasică sau minim invazivă, se folosesc aceleași tipuri de proteză, deci nu există o îngrădire a tipului de proteză în funcție de tipul intervenției, dar ideal este sa se foloseasca proteza care permite conservarea capitalului osos într-o proporție cât mai mare. 

Alimente

avocado

Ce se poate întâmpla cu corpul tău dacă mănânci un avocado pe zi

Avocado este originar din America Centrală, dar este cultivat în întrega lume. Acesta fie îți place, fie nu o să-l [...]

Alimente

tapioca

Tapioca, perlele delicioase din farfuria ta

Tapioca este un aliment cu proprietăți nutritive unice, care se extrage din manioc. Aceasta se mai numește cassava, madioca, yuca, [...]

Alimente

ouă

Cu siguranță și tu ai pățit. Sunt sau nu sigure pentru consum ouăle cu cheaguri de sânge?

Dacă și tu ai trecut prin experiența unui ou cu cheag de sânge, atunci trebuie să citești acest articol. Se [...]