„Vulvo” înseamnă vulvă, iar „dynie” înseamnă durere, ceea ce înseamnă că vulvodinia se manifestă printr-o durere a vulvei. Află din acest articol cum se manifestă și ce fel de schimbări poți face pentru a ameliora simptomle ei.
Vulvodinia mai este cunoscută și sub numele de depresie vaginală. Boala poate dura luni sau chiar ani.
Medicii nu știu ce anume provoacă boală, dar posibilii factori care contribuie la durerea din zona vulvei includ:
Vulva este denumirea pentru toate organele genitale externe ale femeii. Durerea de vulvă se poate localiza fie la interior, fie la exterior sau poate fi una generală. Aceasta se poate resimți ca o arsură sau mai degrabă ca o înțepătură și de obicei apare atunci când stai prea mult în șezut, când porţi pantaloni/blugi foarte strâmţi, în timpul actului sexual, în timpul consultaţiei ginecologice, după ce îţi faci nevoile şi te ştergi sau în perioada de menstruaţie, când trebuie să porţi/introduci tampoane interne sau nu.
Cauzele durerii la nivelul vulvei nu sunt cunocute cu exactitate, iar cei mai mulți specialiști spun că de cele mai multe ori sunt de origine pshihologică. Ceea ce trebuie menționat este faptul că dacă durerea este persistentă, aceasta îți poate afecta viața de cuplu, sau poate contribui în mod semnificativ la scăderea dorinței sexuale.
Trebuie însă să ai în vedere că nu mereu este vorba despre vulvodinie. Alte posibile cauze pot fi infecţiile vaginale, senzitivitate la produsele de igienă personală, uscăciunea mucoasei vaginale, toate aceste lucruri provocând stare de disconfort.
Pentru a reduce simptomele vulvodiniei, oamenii de știință au ajuns la concluzia că cel mai bine este să renunți la blugii strâmți, dar și să uiți de epilarea totală în zona inghinală. Femeile care optează pentru îndepărtarea totală a părului pubian au un risc crescut de 74% să dezvolte dureri ale vulvei.
Este nevoie de mai multe investigații pentru a vedea ce fel de tratament ai nevoie. Fie medicul îți va prescrie un gel analgezic înainte de începerea actului sexual, fie antidepresive, fie te va îndruma către ședințe de psihoterapie.