OMS a raportat un nou record global de creștere a cazurilor de coronavirus: „E o tragedie care ne pune în situația de a pierde mulți prieteni”

coronavirus
Imagine via Pixabay

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a raportat un nou record global de creştere a cazurilor de coronavirus: peste 228.000 într-o singură zi.

Cele mai mari cifre vin din Statele Unite, Brazilia, India și Africa de Sud. În aceste condiții, specialiștii cred că cifrele pandemiei sunt în realitate mult mai mari. Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din Statele Unite şi Politehnica din Massachussets au proiectat că numărul infecţiilor este de fapt de zece până la 12 ori mai mare decât cazurile confirmate, ceea ce înseamnă peste „700.000 de infecţii pe zi”.

Emoționat și afectat, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunțat: „Prieteni, nu vă lăsăți amăgiți, cea mai mare amenințare cu care ne confruntăm acum nu este virusul în sine, ci mai degrabă lipsa de conducere responsabilă și solidaritate. E o tragedie care ne pune în situația de a pierde mulți prieteni, mulți apropiați. Elementele de care aveam cea mai mare nevoie sunt direcția corectă dată de conducători, participarea comunitații și solidaritatea colectivă„.

Numărul infectărilor zilnice cu coronavirus a atins sâmbătă și la noi în țară un nou record alarmant. Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că au fost depistate alte 698 noi cazuri de infecţiei cu SARS-CoV-2, în ultimele 24 de ore. Numărul persoanelor confirmate cu virusul ucigaş a crescut îngrijorător în ultima săptămână, atingându-se recorduri negative miercuri şi joi de 555, respectiv 614 cazuri noi.

Până ieri, 11 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 32.079 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.613 au fost externate, dintre care 21.414 de pacienţi vindecaţi şi 1.793 de pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare şi 406 pacienţi externaţi la cerere cu test pozitiv.

Până pe 11 iulie, 1.871 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

Afectiuni

Dr. Marina Dumitras

Hernia ombilicală. De ce apare, ce complicații poate avea și cum se tratează.

Hernia ombilicală reprezintă o exteriorizare a epiploonului intraabdominal (grasimea care acoperă organele sau a unui segment de intestin subțire și [...]

Afectiuni

O femeie care are o floare la ureche

Care sunt simptomele otitei și cum poți să o previi

Otita este o inflamație a urechii și există diferite tipuri, în funcție de locul în care apare infecția. Din păcate, [...]

Sanatate

mușcătură

Te-a mușcat o insectă? Care are cea mai periculoasă mușcătură

E vară, e soare, iar insectele nu șin cont de faptul că oamenii vor să se relaxeze cât mai mult [...]