
Pentru mulți pacienți diagnosticați cu coxartroză, vestea că vor avea nevoie de o proteză de șold este una greu de acceptat, cel puțin în prima instanță. Însă există situații, numeroase chiar, în care boala nu afectează doar o articulație, ci ambele șolduri, iar durerea și limitarea mobilității transformă fiecare pas într-un efort mare pentru cei aflați în suferință. În astfel de cazuri, medicina modernă oferă o soluție pe care, până nu demult, puțini și-o imaginau posibilă: înlocuirea ambelor articulații în cadrul aceleiași intervenții chirurgicale.
Protezarea bilaterală simultană a șoldului este o procedură complexă, rezervată unor pacienți atent selecționați, dar care poate reduce considerabil perioada totală de tratament și de recuperare. Intervenția este realizată numai de echipe cu experiență în chirurgia șoldului, printre care se numără și cea coordonată de doctorul Vlad Predescu, medic primar ortoped specializat în protezare articulară și traumatologie.
Chiar dacă mulți pacienți ajung la medic acuzând durerea predominantă într-un singur șold, investigațiile arată frecvent că procesul degenerativ este prezent bilateral. Diferența este că una dintre articulații ajunge mai repede într-un stadiu avansat și produce simptome mai intense. Cea mai frecventă cauză este coxartroza bilaterală, afecțiune în care cartilajul articular se degradează progresiv, situație în care oasele ajung să se frece direct unul de celălalt. Primele simptome evidente sunt durerea, rigiditatea, iar mai târziu șchiopătatul și limitarea severă a mobilității. Practic, pacientul devine invalid dacă nu se intervine la timp, depinzând de alte persoane pentru a realiza activitățile zilnice. Din punct de vedere medical, pe lângă artroză, afectarea bilaterală poate apărea și în cazul displaziei de șold, a necrozei avasculare a capului femural, dar și a bolilor reumatologice inflamatorii sau în cazul unor afecțiuni congenitale și metabolice. „În momentul în care ambele articulații sunt afectate, pacientul își pierde echilibrul biomecanic. Nu mai există un membru sănătos care să poată compensa funcția celuilalt, iar mersul devine tot mai dificil. În aceste situații trebuie să privim situația ca pe un întreg, nu fiecare șold separat”, explică doctorul Predescu.
Ani la rândul, abordarea standard a fost protezarea unui șold, urmată de o a doua operație după câteva luni. Însă această strategie presupune două internări, două anestezii, două perioade de recuperare și, nu de puține ori, luni întregi în care pacientul continuă să sufere din cauza șoldului neoperat. În cazul în care ambele articulații sunt afectate sever, protezarea bilaterală simultană poate elimina aceste dezavantaje, dacă ea este posibilă la acel moment. Beneficiile sunt însă clare: pacientul beneficiază de o singură intervenție chirurgicală, o singură perioadă de spitalizare și un singur program de recuperare, iar revenirea la mersul normal poate fi mai rapidă deoarece ambele articulații sunt tratate în același timp. Dacă unul dintre șolduri rămâne foarte dureros, recuperarea după prima operație este inevitabil limitată și cu mari eforturi. Pacientul nu poate folosi corect membrul operat și nu își poate recăpăta un mers normal, conform așteptărilor inițiale.
Chiar dacă beneficiile sunt importante, protezarea bilaterală simultană nu este o intervenție care poate fi recomandată tuturor. Decizia este luată numai după o evaluare complexă, care include starea generală de sănătate, afecțiunile asociate, funcția cardiacă și respiratorie, analizele biologice și nivelul de activitate al pacientului. De regulă, sunt selectați pacienții care prezintă artroză avansată la ambele șolduri, au o stare generală bună și pot urma fără dificultăți programul de recuperare postoperatorie. „Nu ne ghidăm exclusiv după vârstă. Sunt pacienți de peste 70 de ani într-o condiție fizică excelentă și persoane mult mai tinere cu patologii asociate importante. Evaluarea este întotdeauna individualizată, iar abia apoi putem lua o decizie împreună cu pacientul”, detaliază Vlad Predescu.
În chirurgia modernă de protezare a șoldului, succesul intervenției nu depinde doar de implantul utilizat, ci și de precizia cu care acesta este poziționat. Utilizarea unor tehnici minim invazive și, în cazurile în care există indicație, este extrem de utilă, iar chirurgia asistată cu ajutorul robotului Mako permite o planificare tridimensională a intervenției și reproducerea cu mare acuratețe a planului operator stabilit inițial. În protezarea bilaterală este esențial să fie reconstruită cât mai fidel biomecanica întregului bazin și a ambelor membre inferioare. Precizia poziționării implanturilor influențează stabilitatea protezelor, mersul pacientului și durabilitatea rezultatului pe termen lung. Protezarea bilaterală simultană este posibilă numai în centrele cu multă experiența în care se folosesc tehnicile minim invazive care asigură o traumă chirurgicală și un șoc operator extrem de redus. Astfel, folosirea unui abord în care nu se secționează musculatura (de regulă anterior sau antero-extern) are ca efect o sângerare minimă și dureri postoperatorii mai reduse. Acest lucru permite mobilizarea imediată postoperatorie și absența transfuziei de sânge, actul chirurgical având o durată de 40-50 minute. Aceste condiții specifice reduc mult șocul anestezico-chirurgical și permit cu succes unui pacient motivat să efectueze cele două intervenții simultan, în condiții de siguranță. De asemenea, prin faptul că durerile post operatorii sunt mai reduse în abordul minim invaziv, durata administrării de calmante nu mai este atât de lungă și, implicit, pacientul poate suporta și a doua intervenție chirurgicală, făcând astfel recuperarea simultană posibilă. Desigur, selecția pacientului este extrem de importantă pentru că există în literatura raportată o creștere ușoară a posibilelor complicații cardio-vasculare, astfel încât acesta trebuie să fie într-o stare bună de sănătate, în momentul intervenției chirurgicale.
Este important de știut că, la numai câteva ore după intervenție, pacientul începe, împreună cu echipa de recuperare, primele exerciții și primele încercări de mers. Deși ideea unei operații simultane la ambele șolduri poate părea intimidantă, experiența echipei medicale și recuperarea coordonată permit mobilizarea rapidă, în condiții de siguranță. Astfel, în următoarele săptămâni, kinetoterapia are rolul esențial de a reda mobilitatea, forța musculară și încrederea pacientului în propriile mișcări. Un avantaj important este faptul că recuperarea nu mai este limitată de existența unui al doilea șold dureros, așa cum se întâmplă după o protezare unilaterală la pacienții cu afectare severă a ambelor articulații. „Obiectivul nostru este ca pacientul să poată merge fără durere, să urce scările, să facă sport și să își recapete independența, pentru a putea reveni cât mai repede la activitățile pe care le considera pierdute”, concluzionează medicul Vlad Predescu.