Zmeura este un fruct de pădure. Ea este cultivată în lunile de vară și toamnă și are un gust dulce acrișor. Beneficiile consumului de zmeură pentru sănătatea organismului te pot surprinde și poate te vor convinge să o incluzi în dieta zilnică.
Zmera ajută la gestionarea zahărului din sânge, are proprietăți de protecție împotriva cancerului, atenuează simptomele artritei, reduce semnele de îmbătrânire, protejează împotriva sindromului metabolic.
Profilul nutrițional al zmeurii. O porție de 80 g de zmeură oferă:
Zmeura este bogată în nutrienți, are un conținut scăzut de calorii și este bună pentru tine din numeroase motive.
Cu un indice glicemic (IG) scăzut și un conținut ridicat de fibre, zmeura este de ajutor dacă trebuie să îți monitorizezi nivelul zahărului din sânge. Studiile pe animale sugerează că atunci când zmeura e consumată împreună cu o dietă bogată în grăsimi, ea poate ajuta la scăderea nivelului de zahăr din sânge și la îmbunătățirea răspunsului la insulină. Zmeura este bogată în taninuri, compuși naturali, vegetali, care inhibă enzimele ce descompun amidonul.
Zmeura este bogată în antioxidanți protectori care pot proteja împotriva cancerului. Studiile pe animale sugerează că acest lucru poate fi util pentru cancerul de colon, sân și ficat. Cu toate acestea, e nevoie de mai multe cercetări pentru a fi siguri de efectele ele în lupta cu cancerul.
Bogată în compuși vegetali antiinflamatori, inclusiv antociani, studiile pe animale arată că zmeura reduce simptomele artritei. Aceste studii arată, de asemenea, un risc mai mic de apariție a artritei, precum și mai puține leziuni ale articulațiilor la cei care dezvoltă această afecțiune. Sunt necesare mai multe cercetări și studii umane pentru a confirma aceste efecte.
Fiind o sursă utilă de polifenoli, zmeura poate ajuta la reducerea efectelor fizice ale îmbătrânirii și la îmbunătățirea echilibrului și a rezistenței. E bogată în vitamina C, care este importantă pentru producția de colagen și poate ajuta la protejarea pielii de daunele UV.
Un studiu din 2017 a constatat că șoarecii cu sindrom metabolic care au fost hrăniți cu o singură porție de zmeură în fiecare zi au înregistrat îmbunătățiri în greutate și sensibilitate la insulină. Un corp de cercetare susține aceste constatări, dar sunt necesare mai multe studii pentru a confirma relevanța acestor rezultate pentru oameni.
Zmeura, împreună cu merele, piersicile, avocado și afinele, conțin substanțe chimice naturale numite salicilați. Unii oameni sunt sensibili la acești compuși și pot prezenta o reacție alergică, cum ar fi erupția cutanată sau umflarea. Consumul de zmeură e recomandat persoanelor care nu sunt alergice. Discută cu medicul și vezi dacă este potrivită pentru tine sau copilul tău. Siguranța trebuie să fie mereu prioritară. Indiferent care sunt beneficiile ei, e important să fii atentă când o consumi ca atare sau o incluzi în preparatele tale culinare.