Alexitimia. Ce este și cum se manifestă?

emotii

Alexitimia este o afectiune exprimata prin incapacitatea de a-ți arăta emoțiile sau de a înțelege emoțiile altora. Este prezentă la aproximativ 10% din populație, iar unele studii susțin că este de două ori mai frecventă la bărbați, în timp ce altele găsesc rate egale între sexe.

Este bine de știut că cei care au alexitimie nu își dau seama de acestă problemă, trăiesc în propria lor realitate și normalitate, iar acest aspect este posibil să se schimbe pe parcurs atunci când se lovesc de reacțiile celor din jur.

Caracteristici clinice ale acestei afectiuni:

  • Dificultate in
    identificarea sentimentelor, atat intr-o relatie de prietenie, iubire sau
    familială
  • Limitare in a
    intelege provenienta sentimentelor
  • Greutate in a exprima
    vreun sentiment
  • Lipsa mimicii faciale
  • Lipsa si capacitatea
    de a avea o imaginatie
  • Stil de gandire
    inflexibil
  • Hipersensibilitate la
    senzatii fizice
  • Incearca mereu sa
    lege legaturi sociale

Alexitimia este o trăsătură care îngreunează procesul de recunoaștere a gândurilor și, mai ales, a sentimentelor. Este experimentată atât de copii, cât și de adulți și poate apărea în trei forme si nu cunoaste rasa, sexul sau religia Formele alexitimiei sunt impartite in 3 categorii: ușoară, moderată și severă. In momentul in care este identificată, alexitimia, poate fi tratată – cu scopul de a face sentimentele și emoțiile mai ușor de identificat și de înțeles.

Persoanele cu alexitimie pot simți emoții, deși nu o gama largă, dar nu știu cum să le exprime verbal. De obicei, ele nu știu că anumite senzații sunt de fapt emoții, ceea ce poate deveni frustrant pentru cei care se îndrăgostesc de o persoană alexitimică.

Pot apărea complicații

În general, alexitimia complică bolile organice pentru că pacientul nu-și dă seama de gravitatea sau intensitatea suferinței sale. Se pare că alexitimia ar fi o trăsătură frecvent întâlnită la persoanele vârstnice și la cele provenite din medii sociale defavorizate. Alexitimia la copii se poate manifestă ca o stare care poate să apară din cauza unor perturbări ale dezvoltării afective a copilului, în general până în stadiul în care el învață să vorbească și să își exprime nevoile, dorințele și mai apoi sentimentele.

Alexitimicul nu aduce des în discuții opinii sau reflecții personale. Mai degrabă, el discută întâmplările concrete din zilele curente sau detalii despre activitățile sale, fără a oferi detalii sau aspecte ce țin despre ei, care ar atrage pe alții în povestea sa. Alexitimicul închide intenționat o discuție mai profundă, pentru că el nu înțelege cum și de ce oamenii discută în mod continuu despre sentimente sau emoții.

Ce spun specialistii

Este important ca acest diagnostic să fie pus de către un psiholog clinician și nu să tragem concluzii singuri pentru că alexitimia poate apărea ca un mecanism de apărare, atunci când experiența de viață depășește capacitățile obișnuite de adaptare sau când realitatea cotidiană devine dureroasă, de nesuportat. De obicei, persoanele cu alexitimie vor evita să citească romane de dragoste, să se uite la emisiuni sau la filme care se concentrează asupra emoțiilor, dar toate acestea sunt utile atunci când își doresc să își trateze alexitimia. Terapia în cabinetul unui psihoterapeut și toate mijloacele enumerate mai sus îi vor ajuta pe cei cu alexitimie să între în contact cu ei, să-și recunoască emoțiile și, mai apoi, cum să le gestioneze.

Lifestyle

păr

Cât de des ar trebui să te speli pe cap. Află ce spun specialiștii

Spălatul pe cap este o problemă majoră în viața unei femei mai ales, unde mai pui că dacă podoaba capilară [...]

Sanatate

Mucegai

Ce probleme de sănătate poate provoca mucegaiul

Mucegaiul nu afectează pe toată lumea în același fel. Cu toate acestea, cei cu o alergie sau sensibilitate la spori [...]

People

Dr. Catalin Badiu

Cătălin Badiu: ”Mor mii de oameni de boli cardiovasculare și, dacă ar exista suficient de mulți bani, ar exista mult mai puține victime”

Conf. Univ. Dr. Cătălin Constantin Badiu este chirurg cardiovascular format la Deutsches Herzzentrum Munchen și este Șeful Secției Cardiovasculare de la Spitalul [...]