VIDEO. Cea mai simplă metodă de a curăța rodia. Trucul care face înconjurul internetului

rodie
Photo by Pexels

Rodia se numără printre fructele care sunt absolut delicioase, dar care îți dau bătăi de cap atunci când trebuie să le cureți. Trebuie doar să acorzi puțin timp tehnicii de curățare și lucrurile nu vor mai fi deloc complicate.

Cei mai mulți oameni adoră gustul rodiei, dar sunt îngroziți de gândul că întregul procesul de curățare se va termina cu ei plini de lichid roșu pe haine.

Rodia e unul dintre fructele cele mai sănătoase, din punct de vedere al substanțelor nutritive. O cană de semințe de rodie conține 7 grame de fibre, 3 grame de proteine, destul e multă vitamina C, vitamina K, acid folic și potasiu. De asemenea, rodiile au proprietăți antiinflamatorii și antioxidante.

Despre unii dintre compușii ei se știe că pot ajuta împotriva cancerului de prostată și de sân, împotriva artritei și tensiunii crescute. Totuși, rodia are destul de mult zahăr – 24 de grame și 144 de calorii într-o cană cu semințe – așa că ai grijă la cantități.

Pentru că vrem ca și organismul tău să beneficieze de substanțele nutritive din rodie, te vom ajuta să înveți să cureți rodia în cel mai simplu mod cu putință.

Tot ce trebuie să faci este să te înarmezi cu răbdare și să urmărești pas cu pas indicațiile de mai jos:

1. Primul pas este să tai rodia în jumătăți, în partea de la mijloc. Cel mai bine este să ai alături un tocător.

2. Umple mai apoi un bol mare cu apă. Este nevoie de destul de mult lichid pentru că scopul este ca fructul să fie complet scufundat.

3. Pune rodia în apă așa cum a rezultat în urma tăierii ei în jumătăți. Apa va înmuia coaja, dar și membranele care țin semințele sub coajă.

4. Lovește coaja de rodie la exterior, cu o lingură de exemplu, ținând jumătățile cu partea pe care sunt semințe îndreptate spre bol. Semințele de rodie ar trebui să se desprindă din coajă și să cadă în bolul cu apă.

5. Atunci când semințele cad în apă este posibil să cadă cu ele și o parte din membranele rodiei. Culege-le cu mâna pentru că sunt amare și cu siguranță nu vrei să le mănânci.

6. Ultimul pas constă în scurgerea apei din bol. Semințele de rodie sunt acum numai bune de consumat.

Nouă ne place rodia și sub formă de gustare, deci consumată în stare naturală, dar și în desert. Acum că ai aflat secretul curățării ei cu siguranță se va afla pe lista ta viitoare de cumpărături. Cum plănuiești să o consumi?

Dieta si nutritie

anca alungulesei

Anca Alungulesei: “Sportul poate bloca procesul de slabire!”

Anca Alungulesei, terapeut în nutriție și creatoarea Psiho-Dietei, proces integrativ de slăbit, cu rezultate pe viață, explica cum sportul poate [...]

Sanatate

ochi

Care este cea mai frecventă cauză pentru care ți se zbate ochiul

Superstițiile sunt de cele mai multe ori prima cauză la care se gândește majoritatea oamenilor atunci când se zbate un [...]

Timp liber

Folii de medicamente

Medicamente care te scot pozitiv la testul anti-drog la volan

Testele de droguri în trafic, cunoscute și sub denumirea de „drug drive tests”, sunt concepute pentru a detecta prezența substanțelor [...]