Implanturile dentare reprezinta in prezent o optiune extrem de valoroasa pentru rezolvarea absentei dintilor de pe arcada (edentatii), avand rate de succes raportate de 97% si 75% in decurs de 10 si, respectiv, 20 de ani. Cu toate acestea, similar oricarei interventii medicale, pot aparea complicatii biologice, care pot duce la esecul complet al implantului si, in cazuri extreme, la necesitatea indepartarii implantului. Dr. Bogdan Banica MD DDS pHd Chirurg Oro-Maxilo-Facial ne explica in detaliu care sunt cauzele pierderii implanturilor dentare si ce solutii exista, in acest sens.

Esecurile tratamentelor pe implanturi dentare sunt in general clasificate ca evenimente imediate sau tardive, definite in principal de etapele de vindecare si restaurare initiala. Esecurile imediate apar inainte de incarcarea functionala – adica de aplicarea coroanei dentare, indicand o vindecare si osteointegrare insuficiente in timpul etapei initiale – si apar in general in primele luni de la interventia chirurgicala.

Esecurile tardive se manifesta dupa aplicarea portiunii coronare dentare (tehnic se denumeste “incarcare” protetica – pentru ca se exercita presiune pe implant) si utilizare functionala – adica masticatia.

Esecuri imediate: Esecurile care apar in etapele timpurii ale implantarii pot avea diverse cauze, cum ar fi supraincalzirea excesiva a osului in timpul pregatirii sit-ului implantar, lipsa stabilitatii primare cauzata de largirea excesiva a sit-ului implantar in timpul interventiei chirurgicale  sau de calitatea slaba a osului (osteoporoza, avitaminoza D). De asemenea forta excesiva cu care se insera implantul poate determina lipsa integrarii acestuia. 

In astfel de situatii, implanturile prezinta mobilitate clinica, se pot elimina spontan de pe arcada sau pot fi indepartate chirurgical cu usurinta fiind mobile. In cele mai multe cazuri, se poate reinterveni chirurgical dupa un interval de minim 3 luni si reinsera alt implant.

La polul opus, esecurile care apar in etapele tarzii ale inserarii implanturilor apar in principal din motive biologice. Cele mai frecvente situatii includ pierderea osoasa din cauza peri-implantitei sau fracturilor de implant. In cazuri extrem de rare, chiar si implanturile sanatoase si osteointegrate pot fi considerate esecuri din cauza malpozitionarii (axa de implantare defectuoasa), provocand astfel probleme de natura protetica. In astfel de situatii, trebuie luata in considerare necesitatea indepartarii implantului.

Majoritatea implanturilor care sufera esecuri in stadiile tarzii nu prezinta mobilitate si pastreaza o osteointegrare partiala, in special in portiunea varfului  implantului. Incercarea de a indeparta aceste implanturi reprezenta o provocare, necesitand potential proceduri invazive care pot pune in pericol dintii si structurile invecinate.

Peri-implantita reprezinta o complicatie biologica semnificativa, caracterizata printr-o modificare patologica care apare in tesuturile din jurul implanturilor dentare. Aceasta modificare este reprezentata de inflamatia mucoasei si pierderea progresiva a osului marginal in jurul implantului. Ea reprezinta principala cauza a esecului implantului in etapele tarzii, asa cum evidentiaza studiile de specialitate. O analiza statistica a demonstrat ca 22% din  implanturile sunt predispuse sa dezvolte peri-implantita.

In plus, peri-implantita a fost identificata ca fiind principalul motiv pentru indepartarea implantului (82,9%), urmata de pozitionarea incorecta in 13,9% dintre cazuri. Inca o data, peri-implantita a iesit in evidenta ca factor predominant contribuind la esecul implantului in etapele tarzii. Simptomele clinice asociate cu peri-implantita seamana strans cu cele gasite in cazul dintilor afectati de parodontopatie (parodontoza), respectiv sangerarea la palparea delicata a gingiei/mucoasei adiacente, durere, evacuare de puroi, pierdere osoasa obiectivata radiologic si prezenta bacteriilor patogene care formeaza biofilme pe suprafetele spirelor implantare. Spre deosebire de dintii naturali, implanturile nu prezinta mobilitate decat daca, in etapele finale, osteointegrarea este semnificativ compromisa.

In acest context, indepartarea unui implant poate reprezenta o optiune terapeutica valoroasa, adesea ultima, in special in cazurile avansate. Luarea deciziei cu privire la alegerea intre tratament si indepartarea unui implant partial osseointegrat este intotdeauna provocatoare, lipsind ghiduri clare in literatura de specialitate.

In timp ce unele studii definesc un implant cu pierdere osoasa de peste 50% drept un esec, alti autori sugereaza ca ≥75% pierdere osoasa sau mai putin de 3 mm de contact osos ramas constituie un prag critic. Deoarece orice ghid depinde de lungimea unui implant afectat individual, procesul de luare a deciziilor ramane o chestiune complexa, implicand factori precum progresia resorbtiei osoase, confortul pacientului, eliminarea factorilor de risc si optiunile disponibile de tratament protetic.

Tratamentul peri-implantitei: consta in chiuretajul tesutului inflamator ce s-a format in jurul implantului, fie prin tehnici clasice – fie folosind laserul. Simultan se vor folosi pentru decontaminarea suprafetei implantului solutii antiseptice pe baza de clor si apa oxigenata. De asemenea se va netezi cu freza suprafata implantului – asa numita “implantoplastie”. De regula, rezultatele pe termen lung sunt favorabile, chiar daca radiologic pozitia implantului in os pare compromisa.

Indepartarea implantului (explantare): Dupa ce s-a decis ca indepartarea unui implant este ultima solutie, atentia ar trebui sa se indrepte catre alegerea unei tehnici potrivite de explantare. Metoda aleasa ar trebui sa prioritizeze rapiditatea, avand ca scop minimalizarea traumatismului tesuturilor osoase si moi implicate si sa fie in acelasi timp economica atat pentru pacient, cat si pentru stomatolog. In esenta, tehnica consta in crearea unui “micro” sant in jurul implantului, conservand maximul de tesut dentar remanent in jurul implantului. Pentru crearea acestui tunel in os in jurul implantului se pot utiliza freze speciale de microchirurgie sau anse de piezochirurgie pentru conservarea concomitenta a partilor moi – vase, nervi, membrana sinusala din jurul implantului.

Ce urmeaza dupa indepartarea implantului ? Ce optiuni avem?

De regula dupa indepartarea unui implant defectele osoase pot fi de 2 tipuri 

Tip  I – defecte bine definite, circumferentiale in locul fostului implant – caz in care reimplantarea este facila – se poate realiza chiar imediat dupa indepartarea implantului afectat.

Tip II – defecte orizontale, cu lipsa de substanta osoasa. In acest caz este necesara o etapa suplimentara de grefare osoasa a viitorului sit implantar.

Grefare de os autolog (os propriu)

In ceea ce priveste indepartarea implanturilor dentare (explantarea), literatura ofera inca date limitate, bazandu-se in principal pe rapoarte de caz sau studii cu un numar restrans de pacienti, insa din practica curenta emerg urmatoarele aspecte: 

Esecurile precoce sau tardive in aplicarea implanturilor au in general cauze diferite si pot necesita abordari de tratament distincte. 

Peri-implantita (factor infectios) se evidentiaza ca factor predominant in esecul implantului in stadiile tarzii, explica Dr. Bogdan Banica MD DDS pHd Chirurg Oro-Maxilo-Facial.