Dintr-o anumită perspectivă, putem spune că ne naștem singuri și murim singuri. Iar această paradigmă poate avea efecte diferite de la o persoană la alta. Pe unii îi poate face se se auto-responsabilizeze și să se elibereze de dorința unei imagini cât mai pozitive în fața celorlalți, iar pe alții îi poate speria.

Bineînțeles, variantele sunt multiple. Însă, când ne putem da seama că sentimentul de singurătate este unul sănătos sau patogen? Când este singurătatea o resursă și când este un obstacol?

Singurătatea poate fi reflexia unei stări fizice, adică suntem singuri într-un anumit loc, nu mai este nicio altă ființă vie sau persoană în preajma noastră. Însă tipul de singurătate abordat în acest articol este cel al singurătății emoționale, al singurătății profunde, ca spațiu intern ce joacă rol de oglindă pentru Sinele nostru. 

Legarea permanentă de un altul poate trăda tendințe de dependență și co-dependență care nu fac decât să alimenteze abandonul intern, singurătatea profundă pe care o simțim

Prin interesul pentru activitățile și valorile din viața noastră, se poate să stabilim anumite limite între noi și ceilalți pentru a putea desăvârși ceea ce ne face plăcere sau avem nevoie. Legarea permanentă de un altul poate trăda tendințe de dependență și co-dependență care nu fac decât să alimenteze abandonul intern, singurătatea profundă pe care o simțim, atunci când nu suntem contectați la o altă persoană, mai ales dacă este de încredere pentru noi. Atunci când cealaltă persoană se deconectează, acest sentiment ascuns și blocat de conexiunea permanentă iese la iveală sub forme mult accentuate, deoarece a fost neglijat, iar abandonul din interior care stă la bază nu a fost procesat. Acesta este un exemplu de situație în care singurătatea capătă o formă patogenă în viața noastră, adică ne împiedică să obținem autonomia și libertatea atât de necesare unei persoane integre. Deci singurătatea poate fi un obstacol în acest sens. Ce putem face este să ne re-conectăm la noi, să ne acceptăm aceste stări și să descoperim cu auto-compasiune ce putem face pentru a ne relaxa chiar și în această situație. 

Singurătatea poate fi o resursă, ca o alegere de însingurare pentru accesarea unor stări interne cu o vibrație înaltă

Dintr-o altă perspectivă, singurătatea poate fi o resursă, ca o alegere de însingurare pentru accesarea unor stări interne cu o vibrație înaltă sau pur și simplu pentru îndeplinirea dorințelor și nevoile, după cum am precizat mai sus. Adică, mă pot însingura pentru a scrie, a învăța, a face sport, a munci etc., după care mă pot întoarce la ceilalți, în funcție și de nevoia și disponibilitatea lor de a intra în contact cu mine. Astfel, capacitatea de a-mi lua spațiul necesar dezvoltării mele, mă ajută să păstrez relații echilibrate cu ceilalți, iar sentimentul de singurătate să nu fie unul apăsător la nivel sufletesc, ci devine o alegere pentru creșterea mea, chiar și atunci când ceilalți sunt indisponibili în acel moment când îmi doresc să fiu cu ei.  

În ceea ce privește sentimentul singurătății, te poți afla de-o parte sau de cealaltă a baricadei, ba chiar în pseudo-autonomie, când te deconectezi profund de ceilalți ca mijloc de apărare, însă te poți regăsi și undeva între aceste trei variante expuse. Oriunde simți că te afli, atât timp cât îți ești alături și îți identifici nevoile, întotdeauna vei putea găsi soluții pentru a transforma singurătatea dureroasă, obstacol, într-o ocazie de creștere, resursă.